Regele Carol I, presat de Puterile Centrale. „Considera că războiul va fi scurt, iar cucerirea Parisului inevitabilă”

Regele Carol I a fost supus unei presiuni puternice venite din partea reprezentanților Puterilor Centrale pentru ca România să intre în Primul Război Mondial alături de Germania și a Austro-Ungaria. Cu o loialitate și onoare dusă până la extrem, bătrânul suveran a fost extrem de frustrat și de nemulțumit de faptul că marea majoritatea a liderilor politici din România s-au pronunțat pentru neutralitate.

Spre stupefacția regelui Carol I, la Consiliul de Coroană de la Sinaia, din vara anului 1914, marea majoritate a participanților au votat ca România să rămână neutră în conflictul mondial ce tocmai începuse.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Deși era membră a Triplei Alianțe (Germania, Austro-Ungaria, Italia) încă din 1883, România nu era obligată prin actele de aderare să intre în război de partea Puterilor Centrale.

Tratatul obliga România să acorde ajutor militar doar în cazul în care una dintre părțile semnatare era atacată. Cum războiul a izbucnit din cauza atacării Serbiei de către Austro-Ungaria, România era liberă de orice angajament.

„Ca Rege Constituțional mă supun votului”

Încă de la începutul conflictului, atât Germania cât și Austro-Ungaria au început să facă presiuni asupra Regelui Carol I pentru ca România să intre în război de partea Puterilor Centrale.

Chiar în timpul discuțiilor din cadrul Consiliului de Coroană de la Sinaia, Regele Carol I le-a spus participanților că împărații Germaniei și Austro-Ungariei au făcut apel la el pentru ca România să li se alăture în conflictul ce tocmai debutase. Mai mult, chiar pentru regele Carol I intrarea în conflict de partea Puterilor Centrale era o chestiune de datorie, loialitate și onoare. Din această cauză, la finalul Consiliului de Coroană, regele Carol I și-a exprimat dezacordul și neîncrederea în poziția exprimată de marea majoritate a participanților care au optat ca România să își proclame neutralitatea.

„Constat că reprezentanții țării aproape în unanimitate au cerut neutralitatea României. Ca Rege Constituțional mă supun votului d-voastră, mi-e frică însă că prestigiul țării va ieși micșorat din ședința de azi și mă tem că ați luat o hotărâre de care România se va căi în viitor”, avea să declare Carol I la finalul Consiliu de Coroană.

Regele Carol I, „bombardat” de diplomații Puterilor Centrale de la București

La Berlin, dar mai ales la Viena, era cunoscut faptul că prim-ministrul României, Ionel Brătianu, era mai apropiat de Franța și de Antanta în general. De asemenea, Brătianu și liberalii erau deosebit de atenți la suferințele la care erau supuși românii din Transilvania de către autoritățile maghiare. Prin urmare, Puterile Centrale și-au concertat întreg efortul de convingere asupra regelui Carol I pentru ca România să intre în război alături de ele.

„La Berlin şi la Viena se obișnuise a se crede – şi nu fără oarecare temei – că în România totul depinde de voința Regelui Carol. Dacă Suveranul este pentru intrarea în acțiune alături de Austria şi de Germania, oamenii politici se vor supune şi țara îl va urma”, își amintea I.G. Duca.

Prin urmare, atât ambasadorul austro-ungar la București, Ottokar Czernin, cât și locțiitorul ambasadorului german la București, contele Walburg, îl bombardau pe regele Carol I cu tot felul de cereri de audiențe, îi aduceau nenumărate telegrame, trimise de la Berlin și Viena, și îi comunicau tot felul de informații confidențiale.

Impactul telegramelor trimise regelui Carol I de împărații Wilhelm II şi Franz Josef

Pe regele Carol, aceste intervenții îl chinuiau profund. „El socotea că onoarea lui era angajată în alianța noastră, că a nu se ține de obligațiunile ei însemna a-l pune în situația de a-și călca cuvântul de militar. Cavalerismul, toate tradițiunile de ofițeri ale nobilei sale rase, întreg acest noian de sentimente s-au trezit şi îi stăpâneau mintea şi sufletul. Pe de altă parte, era jignit în mândria lui.

Să ajungă el, cel care cu atâtea străduințe îşi asigurase dominaţiunea asupra partidelor şi asupra oamenilor ca în ceasul hotărâtor pentru influența lui, să nu fie ascultat de nimeni. Pentru el, care asigurase Berlinul şi Viena că răspunde oricând de ţara lui, era o lovitură nimicitoare, pentru orice mândrie omenească, necum pentru o vanitate atât de mare ca aceea a Primului Rege al României.

Când, la această criză sufletească a venit să se mai adauge telegramele personale ale lui Wilhelm II şi ale lui Franz Josef, apeluri directe, stăruitoare, imperative şi disperate totodată, ne putem închipui ce ceasuri a trăit sărmanul monarh. Și de aceea, după Consiliul de Coroană, gândul care îl chinuia mai mult era că nu știa ce vor spune anume cei doi împărați despre hotărârea României, dacă nu cumva îl vor considera trădător al cauzei comune, iar dânsul, atât de gelos de prestigiul şi de renumele lui, va ajunge la bătrânețe dezonorat pentru o faptă pe care în conștiința lui nu o aproba.”, nota I.G.Duca

Carol I: Să creați în opinia publică un curent pentru intrarea în acțiune alături de Puterile Centrale

După Consiliul de Coroană de la Sinaia, regele Carol I a fost extrem de supărat. Chiar a doua zi i-a convocat la Castelul Peleș pe Vasile Morțun, ministrul de Interne, și pe I.G Duca, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice.

De supărare, regele nu dormise toată noaptea, era abătut, îmbătrânit şi „încovoiat”. Imediat cum au ajuns, Regina Elisabeta i-a luat pe cei doi „în primire” și le-a reproșat că „l-au chinuit pe bătrânul suveran” şi cu greu și-a putut stăpâni indignarea împotriva soluției adoptate de Consiliul de Coroană.

„A venit vorba, firește, la masă, de ultimele știri de pe front. O telegramă spunea că niște aeroplane franceze veniseră până la Rhin, dar regele nu voia să creadă. Nu credea decât informațiile care înregistrau succesele germane. De mai multe ori în cursul conversației a spus adresându-se Reginei. `Iți aduci aminte Elisabeth, aşa a fost şi la 1870`.

În mod vădit era încă hipnotizat de amintirea glorioasă a războiului pentru unitatea Germaniei, iar din vorbele lui reieșea clar că pentru el lucrurile se vor petrece de astă dată întocmai ca şi atunci. Considera că războiul va fi scurt, iar cucerirea Parisului, inevitabilă. (…) La plecare, m-a luat însă de o parte și mi-a spus – eram ministru de Culte și de Instrucție – `Prin preoţi şi prin învăţători trebuie să creați în opinia publică un curent pentru intrarea în acțiune, peste câtva timp, alături de Puterile Centrale. Este greu, dar trebuie făcut, va fi bine pentru țară`”, povestește în memoriile sale I.G Duca. Peste doar câteva luni, Regele Carol I înceta din viață.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Regele Carol I și amenințarea că va abdica: „Succesorul meu e aici”

Regele Carol I, înfrânt la Consiliul de Coroană din 1914: „România se va căi în viitor”

Codul secret al împăratului Carol al V-lea, descifrat după cinci decenii. Ce secrete ascundea?

Parcul Carol, unul dintre cele mai frumoase parcuri din București, intră în reabilitare